22 apr. 2013




S-a descoperit un nou medicament în tratarea CANCERULUI PANCREATIC!


Tumorile pancreatice de natură malignă, despre care se ştie că sunt extrem de agresive, vor putea fi tratate pe viitor cu o altă clasă de medicamente decât cele utilizate în prezent, datorită unei descoperiri ştiinţifice care ar putea reda încrederea în viitor acestor bolnavi.

Statisticile în ceea ce priveşte speranţa de viaţă a pacienţilor diagnosticaţi cu cancer de pancreas nu lasă prea mult loc de speranţă. La un an de la diagnostic, mai puţin de o persoană din 5 mai este în viaţă. Însă cercetătorii au făcut o nouă descoperire menită a schimba complet lucrurile, iar în viitor tratamentul ar putea ţine pasul cu agresivitatea bolii. 

Potrivit unui studiu publicat în revista Nature, există o genă - USP9x, care este neutralizată la nivelul celulelor canceroase cu localizare în pancreas. Studii efectuate pe şoareci au arătat că rolul acestei gene este acela de a opri diviziunea celulară necontrolată, iar în cazul anumitor tipuri de cancer pancreatic ea este în stare de latenţă.

Cercetătorii britanici, care au făcut descoperirea, susţin că lucrează acum la patenarea unui medicament care are capacitatea de a reactiva această genă pentru a opri astfel multiplicarea celulelor maligne în corp.

“Medicamente care au menirea de a reactiva această genă promit deja rezultate remarcabile în cancerul pulmonar, iar rezultatele acestui studiu sugerează că şi în cazul cancerului pancreatic ar putea fi eficiente”, explică profesor doctor David Tuveson de la Cancer Research UK Cambridge Research Institute.

În marea Britanie, anual sunt diagnosticate circa 7.800 de persoane cu cancer de pancreas, aceasta maladie ocupând locul cinci în clasamentul celor mai agresive tipuri de cancer. Se pare că până în 15% dintre cazurile de cancer pancreatic au legătură cu dezactivarea acestei gene. Sursa: csid.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu